Dacă vrei, poți!

Trekking pe Circuitul Bohodei

0
Posted in Articole Aventură By admin

Spiderman n-are super-puteri, are doar lanțuri mai puțin vizibile!

Am descoperit asta într-o tură de trekking de dificultate medie, care a străbătut întreg Circuitul Bohodei. Pentru câteva din cele 11 ore petrecute pe cărările pădurii, ne-am transformat cu toții în niște spidermen și spiderwomen, și am „escaladat” munții la propriu, având ca unic punct de sprijin lanțurile de pe traseu.

Dar să începem cu începutul, și anume cu locația unde am părăsit mașinile și am pornit la drum – Cabana Gaudeamus din Stâna de Vale. Nimic din ce puteai vedea din punctul de plecare nu îți sugera câtuși de puțin gradul de dificultate al acestei ture de trekking.

 Trekking pe Circuitul Bohodei

Traseul a început pe cărare, a continuat prin pădure, pe cărare sau pe lângă, fiecare după posibilități și la un moment dat s-a oprit pentru brunch într-o minunată poieniță. A continuat apoi spre punctul culminant al traseului, care a fost bineînțeles cascada Bohodei, cu o înălțime de 80m. Dacă ar trebui s-o descriu într-o sintagmă cea mai potrivită ar fi ”imensitate a naturii„. Ne-am așezat pe stâncile de lângă cascadă și am luat prânzul, după care ne-am întins puțin pentru a ne odihni înainte de continuarea traseului (sinceră să fiu în afară de ghizi nici unul nu știam ce ne așteaptă).

Fata în Iarbă

De aici a început distracția! N-a fost greu, dar au fost chestii pe care nu le-am mai făcut (o parte dintre noi), și pe care nici măcar nu ne gândeam că le vom face vreodată. De fapt ăsta e și secretul! Să nu stai să te gândești prea mult, ci să urci ascultând indicațiile ghizilor care te supraveghează în mod constat.

Traseu cu lanțuri Circuitul Bohodei - foto by Antalffy Emil

După cascadă, traseul continuă printr-un urcuș pe stânci echipate cu lanțuri. Nu e chiar atât de dificil cum pare, tot ce trebuie e puțină atenție și voință. Sunt trei secțiuni de stânci cu lanțuri, după care traseul continuă printr-un urcuș prin pădure care după efortul depus pare interminabil. Printre secțiunile de lanțuri am descoperit și admirat și Pietrele Crocodilului.

Cascada Bohodei

Pentru că tot eram în zonă, și pentru că nu știam când mai ajungem pe acolo, ne-am abătut vreo oră de la traseu pentru a vedea și Izvorul Minunilor. Drăguț, luminat (că deja se înnopta), semăna cu o fântână de oraș și nu se compara nici pe departe cu peisajele văzute pe traseu.

Trekking pe Circuitul Bohodei

Întoarcerea n-a mai fost la fel de solicitantă însă cu siguranță a fost interminabilă. Deși de la Izvorul Minunilor până la mașini drumul a fost asfaltat (totuși puțin în pantă), la fiecare curbă speram că e ultima și că dincolo de ea e cabana Gaudeamus. Așa am tot sperat, vreo 7-8 curbe cel puțin, până când într-un final am ajuns.

Am trecut și prin stațiunea Stâna de Vale, care cu părere de rău vă spun că era goală, nici picior de turist. Păcat că nu știm și nu vrem să promovăm zonele frumoase cu un real potențial, din care străinii știu să facă aur. Suntem prea leneși și prea preocupați să furăm, nu-i așa dragi politicieni?!

Circuitul Bohodei

Un traseu solicitant dar superb, care a meritat tot efortul depus și care încă o dată m-a învățat că limita nu e atunci când spui nu mai pot, e cu mult mai departe.

Leave a Reply