Dacă vrei, poți!

Festivalul Internaţional de Teatru – Oradea 2014 #1

0

O dată cu toamna, ne-am dezmorţit, am ieşit din moleşeala zilelor toride de vară şi ne-am întors la birou. În fiecare toamnă, timp de o săptămână, Oradea e gazdă pentru trupele de teatru de prin ţară, care joacă pentru orădeni fel de fel de piese.

Oficial a început duminică, cu discursurile de rigoare, ce-a de-a 20-a ediţie a Festivalului de Teatru Scurt din Oradea,  festival care acum doi ani şi-a schimbat denumirea în Festivalul Internaţional de Teatru. Anul acesta, festivalul cuprinde 3 secţiuni: teatru scurt, fringe şi secţiunea de teatru pentru copii (care e extrem de variată, aşa că, luaţi copiii şi la teatru cu ei!).

Primele două zile ale festivalului (duminică 21 septembrie şi luni 22 septembrie), au stat sub semnul muzicii şi-al dansului. S-a dansat şi s-a cântat atât de mult pe scena Teatrului de Stat din Oradea, încât la un moment dat am crezut că-i concert nu piesă de teatru.

Life Sequences Profiles

Aşa cum ne-au obişnuit în fiecare an, actorii teatrului Regina Maria au deschis festivalul cu o piesă mai specială –  Life Sequences Profiles, un spectacol de Florin Fieroiu. Pe parcursul a celor 50 de minute, câteva cupluri ne expun prin dans şi muzică tipologii de relaţii, frământări şi dezlănţuiri interioare. Piesa nu are un fir narativ, e însă circulară şi repetitivă. Piesa e puţin prea contemporană pentru unii, perfectă pentru alţii şi stimulantă din punct de vedere interpretativ pentru câţiva.

IMG_9018

Life Sequences Profiles e o piesă puţin prea intensă şi plină de semnificaţii pentru publicul orădean, aş zice. Nedocumentându-mă cu privire la piesă, am fost puţin surprinsă şi până să intru în starea necesară pentru pătrunde semnificaţiile fiecărei mişcări corelate cu muzica din fundal, piesa a ajuns la final. În consecinţă, e o piesă la un alt nivel, care solicită atât actorii cât şi publicul din toate punctele de vedere.

IMG_8911

Hai Iu Iu, nu Hey You You

Hei Iu Iu, no Hey You You

Hai Iu Iu, nu Hey You You s-a compus din piesele Mariei Tănase mixate şi transpuse contemporan, interpretate de actori din cadrul Uniter, sub oblăduirea regizorului Radu Afrim. Mai mult concert decât teatru, conceptul dezvoltat de Radu Afrim ne-a încântat, prezentându-ne exact ca într-un concert din anii ’90 artişti întrepretând în felul lor piesele Mariei Tănase. Înclinarea tot mai acerbă a românilor spre naţionalism şi spre origini, e  evidentă, până şi tinerii apreciază folclorul dacă-i puţin mixat cu alte influenţe. Interpretările unice, talentul şi vocile actorilor, îmbinate cu piesele Mariei Tănase au făcut din teatrul-concert o oră de relaxare şi destindere.

Dacă v-a plăcut această piesă, s-ar putea să vă încânte concertul Colors of Maria care va avea loc în 26 septembrie la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea.

Leave a Reply